Unitate (I)

Faptul că rugăciunea pentru unitate între urmaşii Săi a fost o prioritate în mintea Salvatorului nostru chiar înainte de jertfirea Sa pe Calvar constituie o dovadă cu privire la relaţiile mai puţin decât ideale dintre ucenicii Săi. Ultima dorinţă a lui Isus pentru urmaşii Săi a fost ca ei să se înţeleagă între ei.

Ne va împlini toate nevoile

Trebuie să avem încredere în Domnul; doar Tatăl nostru ceresc ştie timpul şi ceasul venirii Sale. După cum ne îndeamnă un imn renumit, trebuie să credem şi să ascultăm.

Rugăciunea

Dumnezeu nu doar că oferă ocrotire, dar ne şi împlineşte nevoile. Am avut nevoie de eliberare şi siguranţă în legătură cu grija neîntreruptă a lui Dumnezeu, şi am primit mult mai mult.

Cele o mie de căi ale Domnului

Eu cred că Dumnezeu are simţul umorului. După mulţi ani, încă am acea carte care să îmi amintească de cele o mie de căi ale lui Dumnezeu. Nu întotdeauna Dumnezeu apare atunci când vrei tu sau cum vrei tu, dar întotdeauna apare la timp.

Clar şi simplu

Întâmpini probleme de sănătate? Există ceva ce poţi face, prin harul lui Dumnezeu, ca să îţi îmbunătăţeşti obiceiurile legate de sănătate? După care, asemenea lui Dave, să laşi restul în seama voinţei Tatălui tău iubitor? Respectând legile clare şi simple ale sănătăţii, Dave încă are un stil de viaţă sănătos

O sărbătoare de neuitat

Nu pot spune decât că bunul Dumnezeu a îngăduit să trecem printr-o vreme de probă şi nelinişte; ne rugaserăm ca Tatăl nostru ceresc să ne ajute în vreme de necaz şi să ne asculte şi, după cum găseşte El de cuviinţă, să ne scape de greutăţi.

Spre nord

Încărcătura maşinii noastre exprima realitatea că eu şi Larry nu mai eram tineri, nu mai eram aventurierii care fuseserăm. Orice lucru îşi are vremea lui.

Cântând laude

Deşi abilităţile mele muzicale sunt limitate, sunt încântată de interpretările magnifice ale altora. Nici nu îmi pot imagina cum vor suna corurile în cer. Chiar şi mai uluitoare e ideea că ne vom putea alătura lor în intonarea imnurilor de laudă pentru Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor.

Salvarea vine de la Domnul

Chiar dacă Dumnezeu îmi vorbea prin intermediul Cuvântului Său, eram înţepenită de frică şi de lipsă de credinţă. Ajungem să pierdem frumoasa încurajare din partea lui Isus când suntem în mijlocul luptelor pentru că nu lăsăm aceste lupte, şi totul, în seama Sa.

Putere divină

Am învăţat să depind de Dumnezeu. El nu doar că mă întăreşte, ci mă şi ajută să îi sprijin pe alţii în direcţia schimbărilor de alimentaţie şi a activităţilor de consiliere pentru pacienţii bolnavi de cancer şi rudele lor.

Binecuvântări rodnice

Domnul, Tatăl nostru, spune să gustăm şi să vedem ce bun este El. Există situaţii când acceptăm cu neplăcere darurile Sale. Ratăm binecuvântări plăcute şi rodnice atunci când ezităm şi pierdem oportunităţi de a ne înviora şi reîncărca - dincolo de aşteptările noastre.

Charlie

De ce să încercăm să „reparăm” lucrurile (sau fiinţele) după capul nostru, când Dumnezeu abia aşteaptă să fie rugat să intervină? El vrea să apelăm la El.