Iubire de câine

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. – 1 Ioan 4:7

Cu ceva ani în urmă, un prieten mi-a spus că Dumnezeu trimite îngeri să ne ajute.

– Hamhangheli sunt peste tot, a precizat el.

– Hamhangheli? Poate vrei să spui arhangheli.

– Nu, a insistat el, hamhangheli. Îi auzi făcând „ham, ham”.

Mi-am adus aminte de povestea aceasta recent, când am citit despre Jasmine, un „hamhanghel” din Warwickshire, Anglia. Istoria ei a apărut online, în 2003. A fost însoţită de fotografii şi de o confirmare a autenticităţii ei pe Snopes.com.

Într-o zi, un poliţist local a deschis uşa la o magazie şi a găsit înăuntru un câine speriat şi abandonat. A dus femela ogar murdară şi slabă la un adăpost, un loc pentru animalele abuzate, abandonate sau cu orice alte nevoi. Deşi le-a luat câteva săptămâni, proprietarul, Geoff Grewcock, şi angajaţii lui i-au câştigat căţeluşei încrederea şi au adus-o la sănătate deplină. Au numit-o Jasmine. Acum fiind un exemplar frumos, au început să-i caute o familie adoptivă. Dar lui Jasmine îi plăcea la adăpost şi a început să îi întâmpine pe nou-veniţi.

Geoff povesteşte o situaţie chiar de la începutul perioadei ei acolo: „Am avut doi căţeluşi care fuseseră abandonaţi. Erau micuţi şi, când au sosit, Jasmine l-a apucat pe unul de ceafă şi l-a pus pe canapea, apoi l-a luat şi pe celălalt şi s-a întins pe jos să se joace cu ei. Aşa face cu toate animalele, chiar şi cu iepurii. Le alungă stresul nu doar ca să se simtă apropiaţi de ea, da şi să se obişnuiască cu noua casă. Jasmine, animalul părăsit, timid şi abuzat, a devenit mama-surogat a adăpostului pentru animale.”

Lista de pui pe care i-a îngrijit Jasmine conţine cinci pui de vulpe, patru pui de bursuc, 15 găini, opt porcuşori de Guineea, două căţeluşe, 14 iepuri şi o căprioară. Micuţa Bremble, de 11 luni, a fost găsită semiconştientă pe un câmp. La adăpost, Jasmine s-a ghemuit lângă ea să o încălzească şi şi-a intrat pe deplin în rolul de mamă adoptivă. „Sunt inseparabile”, povesteşte Geoff.

Sunt situaţii în care Dumnezeu Se foloseşte de creaturile Sale nu doar să aibă grijă de alte animale, dar şi de oameni. Natura strigă cu voce tare: „Dumnezeu este iubire” în fiecare fiinţă. Câinii sunt în mod special capabili să le poarte altora de grijă. Nu uita să îi iubeşti pe „hamhanghelii”din viaţa ta.

Ella M. Rydzewski

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *