Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din CELE PATRU COARNE ALE ALTARULUI DE AUR care este înaintea lui Dumnezeu zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” (Apocalipsa 9:13-14)

La cea de-a doua trâmbiţă, o urgie demonică aduce umanitatea la punctul în care un mare număr de oameni caută moartea, dar nu o pot găsi (9:1-6). Cea de-a şasea trâmbiţă împlineşte dorinţa unei treimi din omenire. Oricât de oribil ar fi sunetul celei de-a şasea trâmbiţe, acest pasaj începe cu o voce din cele patru coarne ale altarului. Scriptura prezintă coarnele altarului ca pe un loc al milei.

Când David a ajuns la aproape 70 de ani de viaţă, sănătatea lui s-a deteriorat şi controlul lui asupra regatului s-a diminuat. Instabilitatea ameninţa, de vreme ce fiii lui încercau să obţină prin tertipuri locul său ca rege. Adonia, următorul cel mai mare fiu al său după Absalom, a câştigat sprijinul lui Ioab, căpetenia armatei lui David, şi al lui Abiatar, marele-preot. Pentru că amândoi bărbaţii îi fuseseră credincioşi lui David în timpul răscoalei lui Absalom, Adonia pare să fi presupus că avea sprijinul lui David. Dar persoanele-cheie din armată, împreună cu preoţii, nu s-au alăturat „încoronării” lui Adonia în afara Ierusalimului (1 împăraţi 1:5-10).

Natan profetul a conspirat cu Bat-Şeba pentru a-l implica pe David (doar ei par să fi ştiut de preferinţa lui David pentru Solomon, fiul lui cu Bat-Şeba). David a decis să îi transfere tronul lui Solomon imediat. Aşa că Ţadoc, cel de-al doilea mare-preot, l-a uns pe Solomon rege şi, cu mare alai, fiul Bat-Şebei s-a aşezat pe tronul lui David, la Ierusalim. După o explozie de trâmbiţe, o mare mulţime a cântat: „Trăiască împăratul Solomon!” (v. 11-40). Zgomotul acestei încoronări rivale a ajuns până în Sud, unde Adonia şi urmaşii săi sărbătoreau şi ei. „Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?” (v. 41). În acel moment, fiul lui Abiatar a sosit cu ştirea acţiunii lui David. într-o clipită, oaspeţii lui Adonia au fugit temându-se pentru vieţile lor. Lăsat singur, Adonia se putea gândi la un singur lucru de făcut. A mers direct la sanctuar şi s-a prins de coarnele altarului, invocând protecţia lui Dumnezeu asupra vieţii sale. Solomon a respectat acţiunea şi l-a lăsat să trăiască, dar cu condiţia să aibă un comportament corespunzător (v. 42-53).

Oricât de oribilă ar fi cea de-a şasea trâmbiţă, menţionarea coarnelor altarului adaugă milă urgiei. Uşa mântuirii nu este încă închisă. În vreme ce pământul merge spre autodistrugere, este încă posibil să auzi vocea lui Isus. Când viaţa ne face să ajungem la punctul cel mai de jos, aşa cum a făcut Adonia, singurul lucru raţional de făcut este să ne încredinţăm sufletele lipsite de speranţă harului lui Dumnezeu.

Doamne, „mâna mea nu poate aduce nimic, mă agăţ de crucea Ta”. Astăzi las deoparte mândria, realizările, statutul şi succesul. Caut la Tine lucrurile de care am nevoie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.