CHINUL SCORPIONULUI

Li s-a dat putere [lăcustelor/scorpionilor] nu să-i omoare [pe cei ce nu aveau pecetea], ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e CHINUL SCORPIONULUI CÂND ÎNŢEAPĂ PE UN OM. în acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; VOR DORI SĂ MOARĂ şi moartea va fugi de ei. (Apocalipsa 9:5-6)

Recent, soţia mea şi cu mine am fost în Australia. Ea voia un material video cu noua coafură australiană pe care şi-o făcuse şi am decis că ar fi amuzant să o pun în spatele unui tufiş de junglă şi în faţa unui copac în care kookaburra (faimoasa pasăre-clovn australiană) stătea calmă.

Soţia mea poza ca un model, iar kookaburra se vedea chiar deasupra capului ei. La un moment dat, aceasta a dispărut din raza vizuală. Am făcut o glumă sau două pentru cameră şi am continuat să înregistrez. Dintr-odată Pamela a început să ţipe. „Furnici, furnici – mă muşcă! Ajutor! Ia-le de pe mine!”

Cunoscând tendinţa soţiei mele de a face glume pentru cameră, m-am îndreptat fără grabă în direcţia ei. Când am ajuns lângă tufişul de junglă, am observat dintr-odată că pământul părea să se mişte. Furnicile mişunau între tufiş şi pomul kooka-burrei. Soţia mea a ridicat un picior din pantalonii ei largi şi lovea sălbatic pantoful şi pielea piciorului ei.

„Ajutor! Fă ceva!”

În cele din urmă, am intrat în acţiune. „Pleacă de aici! Repede! Pleacă din locul acesta!”

Am luat-o de mână şi am tras-o după mine târând-o către o spălătorie care se afla la aproximativ 20 de metri depărtare. Acolo am închis uşa pentru a se ascunde şi şi-a scos pantalonii. în timp ce scuturam pantalonii, lovindu-i ca pe un bici, furnicile se împrăştiau pe podea, unde le vânam cu răzbunare. După ce am terminat toate furnicile care au apărut pe podea, ne-am îngrijit de şase sau şapte semne de pe piciorul drept al soţiei mele. Furnici-taur, ale căror muşcături ard ca focul, o atacaseră. Doar după aplicarea intensivă de anestezic, arsura de pe piciorul ei a încetat. Pentru câteva momente, cel puţin, ea a experimentat un chin sever, aşa cum nu mai cunoscuse niciodată până atunci. Dacă „focul” ar fi durat ore sau zile, probabil s-ar fi simţit ca cei chinuiţi din Apocalipsa 9.

Mesajul de bază al textului este că, sub controlul lui Satana, ei ar putea crede că au libertate reală, dar în realitate s-au supus unui tiran care îi face pe Hitler sau pe Idi Amin să pară inofensivi. Chinul insectelor înţepătoare ilustrează felul cum stăpânirea lui Satana ne seacă viaţa de bucurie şi în cele din urmă face chiar moartea să pară atractivă.

Doamne, ajută-mă să spun doar „nu” atracţiilor păcatului! Fă să văd clar posibila lui robie şi posibilul lui chin oricând vine ispita!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *