El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit uitându-se trişti. – Luca 24:17

Uneori, când sufletul meu este plin de durere, mă opresc şi simt că nu pot face niciun pas mai departe. Următoarea relatare biblică – povestită din punctul de vedere al unui martor ocular – mă încurajează să-I împărtăşesc totul lui Isus, să merg cu cererea mea la El ca să pot continua călătoria cu El.
Speranţa mea într-un Mesia victorios s-a spulberat. Cum de L-am înţeles atât de greşit pe Isus? Femeile sunt mai îndurerate decât noi şi halucinează cum că mormântul ar fi gol şi că nişte îngeri ar fi spus că Isus este viu. Înaintăm greoi pe drumul către Emaus, cu spatele la Ierusalim, mărind distanţa dintre noi şi posibilitatea de a-L vedea pe Mântuitorul înviat.
– Despre ce discutaţi? ne întreabă un călător.
Cleopa rămâne pironit pe loc. Chiar vorbeşte serios? Omul acesta a fost în Ierusalim, dar nu ştie ce s-a întâmplat acolo? Ne copleşeşte tristeţea: L-am pierdut pe scumpul nostru prieten Isus, am pierdut visul de a vedea Israelul readus la grandoarea lui de altădată, am pierdut timpul urmându-L pe mult-aşteptatul Mesia.
Dar Păstorul Isus nu vrea să piardă nicio oaie şi ne caută mereu, invitându-ne să-I împărtăşim durerile şi temerile noastre. Străinul ne întreabă din nou:
– Despre ce?
Pornim iarăşi la drum şi îi spunem despre ce discutăm.
Când Cain era tulburat, Domnul a venit la el şi l-a întrebat: „Pentru ce ţi s-a posomorât faţa?” (Geneza 4:6). Dumnezeu vrea să ne descărcăm sufletul înaintea Lui, ca să ne poată sluji. Domnul îi dă lui Cain următorul sfat: „Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (v. 7). Străinul ne îndreaptă atenţia către Cuvântul lui Dumnezeu. Ne ajută să ne ridicăm deasupra deznădejdii şi scânteia speranţei se reaprinde în inimile noastre. Scriptura anunţă că Isus Mesia moare ca să aducă salvare. Visul nu a murit; Mântuitorul trăieşte. Când noi ajungem acasă, călătorul vrea să-şi continue drumul, dar nu vrem să ne despărţim de compania lui încurajatoare şi îl implorăm să intre şi să frângă pâinea împreună cu noi. Chiar dacă ochii ne sunt înceţoşaţi, Isus ni Se descoperă când Îl invităm să fie Domnul inimilor noastre, la masa noastră.
Ce fac eu cu descoperirea aceasta, cu focul care mi s-a aprins în inimă? Mă împinge el pe drumul către Noul Ierusalim? Le dau şi altora vestea că Isus a înviat, că avem un viitor şi o speranţă? Sau rămân acasă şi mă bucur singură de masă?

Rebecca Timon

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.