Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi DIN GURILE LOR ieşea foc, fum şi pucioasă. (Apocalipsa 9:16-17)

Armata lui Satana poate fi numărată numai în timpul sfârşitului. Ei sunt copia poporului lui Dumnezeu de la sfârşitul timpului, cei 144 000. Cei răi imploră ca stâncile şi munţii să cadă peste ei (Apocalipsa 6:15-17), în timp ce marea mulţime se află în siguranţă înaintea scaunului de domnie (7:9). Două sute de milioane de oameni înaintează în sunetul celei de-a şasea trâmbiţe, în contrast cu cei 144 000 (7:1-4) şi cu cei doi martori (11:3-6). O fiară din mare îi reprezintă pe cei răi (Apocalipsa 13) şi o rămăşiţă îi simbolizează pe cei drepţi (12:17).

Viziunea din Apocalipsa are tendinţa să estompeze diferenţele dintre bine şi rău. Motivul ambiguităţii în viziune este rolul dezamăgirii şi al contrafacerii în partea centrală a cărţii. Până la sfârşitul timpului, graniţa dintre adevăr şi minciună va fi greu de identificat.

Ştiu un bărbat care a ieşit într-o seară să strângă fonduri pentru caritate din uşă în uşă. La colţul unei străzi a observat un câine mare şi furios, păzind curtea unei case de la câteva uşi depărtare. Şi-a exprimat îngrijorarea spunându-i unui tovarăş că ar vrea să evite acea casă.

Tovarăşul i-a dat un sfat: „Niciun câine nu te va muşca vreodată dacă te uiţi direct în ochii lui. Lucrul acesta îi arată că tu eşti şeful. Du-te! încearcă! Poţi s-o faci. Nu este greu.”

Bărbatul era un pic suspicios cu privire la sfat, dar a decis să îl accepte oricum. Şi-a alungat temerile şi s-a apropiat de casă. Când a trecut de poartă, marele câine a alergat către el. El şi-a fixat ochii asupra privirii câinelui şi l-a urmărit în timp ce animalul îl ocolea şi făcea cercuri în jurul lui. Şi a continuat să se uite în ochii câinelui în timp ce creatura continua să facă cercuri tot mai strânse, până când s-a repezit şi l-a muşcat de partea din spate a piciorului.

Cam atât cu sfatul „niciun câine nu te va muşca vreodată…” S-a dovedit că nu se cunoşteau toate faptele. Câinele avea o tumoră pe creier care îl împiedica să se comporte normal. Uneori, lucrurile nu sunt ceea ce par. Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului, Satana va face tot ce va putea ca să ne înşele. Doar pentru că un lucru este religios nu înseamnă că este corect sau că îl onorează pe Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai bună măsură de siguranţă a noastră împotriva sfaturilor înşelătoare ale lui Satana.

Doamne, pe măsură ce mă apropii de provocările vieţii astăzi, păstrează-mi mintea curată prin Cuvântul Tău!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.