Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, DUPĂ FEMEIE, ca s-o ia râul.
(Apocalipsa 12:15)

Cred că femeia din acest text reprezintă poporul lui Dumnezeu care a îndurat asuprire în mâinile guvernelor totalitare şi majorităţilor ostile de-a lungul erei creştine. Cei persecutaţi pentru credinţa lor întotdeauna se vor confrunta cu ispita de a întreba de ce. Suferinţa momentului este de obicei de neînţeles. Este imposibil să explici complet de ce Dumnezeu o permite.

Ceea ce face Apocalipsa 12 este să tragă cortina şi să ne arate contextul mai larg pentru suferinţa creştină. Un război se dezlănţuie în univers, unul care a început în ceruri (v. 3-4) şi a atins punctul culminant după moartea lui Isus pe cruce (v. 7-12). Bătăliile pe care le purtăm în fiecare zi sunt o parte minusculă a acestui conflict. S-ar putea să nu fie posibil să vedem cum experienţele noastre se potrivesc în totalitate planului lui Dumnezeu. Dar Apocalipsa ne aminteşte că, atunci când lucruri rele se întâmplă poporului Lui, este din cauza unei mânii supranaturale căreia trebuie să i se permită timpul ei sub soare, dar care într-o zi va fi distrusă (20:7-15).

Aşa că trebuie să fim răbdători şi să ne încredem în Dumnezeu indiferent de ceea ce se întâmplă. Dreptatea vine, dar nu va pune stăpânire înainte ca eu să trec prin încercări serioase. Dacă cer o explicaţie pentru orice mi se întâmplă, nu doar că îmi voi pierde credinţa în Dumnezeu, ci poate chiar şi în mintea mea. Trebuie să fiu mulţumit cu faptul că în această viaţă „cunoaştem în parte” (1 Corinteni 13:9).

Acest fapt îmi aminteşte de o poveste pe care am citit-o demult, despre o bilă pierdută. Un bărbat condamnat la detenţie solitară într-o celulă foarte întunecată avea un singur lucru cu care să îşi ocupe mintea – o bilă pe care o arunca în pereţi. El şi-a petrecut timpul ascultând cum bila sărea şi se rostogolea de-a lungul camerei. Apoi bâjbâia în întuneric până când îşi găsea preţioasa jucărie.

Într-o zi, prizonierul şi-a aruncat bila în sus. Nu a mai coborât. Doar liniştea s-a auzit în întuneric. „Evaporarea” bilei şi incapacitatea lui de a-şi explica dispariţia acesteia l-au tulburat profund. În cele din urmă şi-a pierdut minţile, şi-a smuls părul şi a murit. Când responsabilii închisorii au venit să îi scoată trupul, un gardian a observat ceva prins într-o pânză uriaşă de păianjen, în colţul de sus al camerei. Asta e ciudat, s-a gândit el. Mă întreb cum a ajuns o bilă acolo sus.

Uneori experienţa noastră pune întrebări la care mintea nu este capabilă să răspundă. Dar un răspuns concludent există întotdeauna. Când vine vorba de lucrurile pe care le suferim, este înţelept să nu ne aşteptăm ca toate piesele să se potrivească pe baza percepţiei noastre limitate. Doar Dumnezeu cunoaşte imaginea de ansamblu. Crucea ne spune că ne putem încrede în El.

Doamne, mă încred în Cel care a murit pentru mine. Dă-mi răbdare chiar şi atunci când nu înţeleg!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.