EU SUNT ALFA Şl OMEGA

Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! EU SUNT ALFA Şl OMEGA, începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îl VOI DA SĂ BEA FĂRĂ PLATĂ din izvorul apei vieţii.” (Apocalipsa 21:6)

Dumnezeul nostru este cel mai mare dintre toţi cei ce dăruiesc. În Isus Hristos, El a trimis cel mai mare dar oferit vreodată rasei umane. Datorită crucii, apa vieţii este disponibilă fără plată tuturor celor care îşi recunosc setea (loan 7:37-39). Păcatul, totuşi, ne face pe mulţi să nu fim dispuşi să acceptăm darurile lui Dumnezeu. A primi un dar înseamnă, într-o oarecare măsură, a pierde controlul asupra vieţilor noastre. Drept rezultat, mulţi oameni vulnerabili ezită să primească daruri, chiar şi pe cele de la Dumnezeu.

Un e-mail pe care l-am primit cu ceva vreme în urmă ilustrează bine această tendinţă umană. Un prieten, amintindu-şi experienţele evanghelistice din Filipine, a povestit următoarea întâmplare.

„în prima noapte a seriei de prezentări, am observat o preadolescentă care părea morocănoasă. Nu se simţea în largul ei printre ceilalţi. Când m-am aplecat şi doar am întrebat-o care este numele ei, a părut puţin şocată, dar a reuşit să răspundă: „Sherry”.

Din acel moment, am făcut o misiune specială din a o saluta şi a-i zâmbi de fiecare dată când o întâlneam. Sherry reacţiona ambiguu, zâmbind şi fugind. Uneori alerga în spatele meu şi mă atingea uşor pe umăr, apoi dispărea în mulţime.

Sherry purta întotdeauna un ac de păr, care îi ţinea părul într-o coadă îngrijită. Vrând să îmi exprim afecţiunea faţă de ea, i-am cumpărat o altă agrafă şi i-am dat-o. Şi-a pus agrafa o dată, dar câteva minute mai târziu a apărut fără nimic în păr. De atunci încolo. Sherry nu a mai purtat nimic în păr când a venit la întâlniri. Mesajul era destul de clar. Nimeni nu se apropie de ea şi urma să îmi arate cine se afla la controlul situaţiei.

Se apropia ultima zi a întâlnirilor şi am decis să îmi asum riscul şi să îi cumpăr fetei un alt dar pentru părul ei. De data aceasta era o inimioară roz strălucitoare cu o bandă de cauciuc ataşată. Aveam clama de păr într-o punguţă de plastic şi i-am lăsat-o în poală când ea stătea jos. Sherry a fost un pic speriată şi eu am plecat pentru că ştiam că îi deranjasem zona de confort.

Nu am mai văzut copila prea mult în restul zilei. M-am gândit că poate nu ar fi trebuit să risc dându-i un alt cadou. Dar când plecam, o mână a ajuns pentru a-mi atinge uşor cotul. Fugind ca de obicei, cu un zâmbet pe faţă, Sherry purta în păr bentiţa roz strălucitoare pe care i-o oferisem în acea dimineaţă! Un sentiment profund de pace şi mulţumire mi-a umplut sufletul. Acceptase în sfârşit darul!”

Doamne, dă-mi curajul să accept cel mai mare Dar al Tău şi să îi permit să îmi modeleze viaţa în orice mod vei vrea!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *