Aveau nişte cozi ca de scorpioni, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe ÎNGERUL ADÂNCULUI, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion. (Apocalipsa 9:10-11)

În anul 1980, eram pastor în New York City. Unul dintre beneficiile locuirii intr-un oraş mare este accesul la cultura de clasă mondială. Partea noastră favorită a acesteia era Muzeul de Istorie Naturală din partea de vest a Parcului Central, din Manhattan. Muzeul are diorame minunate ale scenelor de peste tot din lume, mii de pietre preţioase, minerale şi schelete gigantice de dinozauri umplu de uimire ochii copiilor.

Soţiei mele şi mie ne-a plăcut locul atât de mult, că am decis să devenim membri, ceea ce ne-a introdus la un alt nivel din cultura New York-ului. Membrii muzeului primeau invitaţii speciale la prelegeri şi cursuri. Un alt avantaj era oportunitatea de a vedea prezentări speciale ale unor noi expoziţii înainte de a fi deschise publicului.

Într-o ocazie, muzeul a găzduit o expoziţie de artefacte din ruinele Pompeiului şi a programat o prezentare doar pentru membri într-o seară. La recepţia de dinainte ne-am întâlnit cu elita New York City-ului. Apoi, după ce am văzut expoziţia, am văzut un film din 1935, The Last Days of Pompey. M-a uimit pur şi simplu. Filmul era o poveste puternică a Evangheliei şi a efectelor ei asupra valorilor oamenilor din primul secol, nu se asemăna deloc cu ceea ce Hollywood-ul producea în anii ’70 şi ’80. Am realizat pentru prima dată ce efect puternic a avut secularizarea asupra lumii apusene.

Acest impact a fost sporit de concluzia filmului. Când luminile au pornit, moderatorul programului a urcat pe podium şi, cu o voce din care picura sarcasmul, a spus: „Ei bine, tocmai am primit foarte multă educaţie morală, nu-i aşa?” Eram uimit de cât de mult ne-am îndepărtat de valorile creştine în doar 45 de ani! Lucrul interesant este că de-abia dacă observăm lucrul acesta. Ca o broască într-o oală, am experimentat creşterea gradată a secularizării în căldură şi nu am observat niciodată că Dumnezeu nu mai joacă un rol principal în vieţile noastre.

Cea de-a cincea trâmbiţă ne avertizează să nu sucombăm în faţa luminilor intermitente ale materialismului şi tehnologiei. O viaţă fără Dumnezeu are drept rezultat chin şi agonie (Apocalipsa 9:5-6). Duce la o pierdere a sensului şi a direcţiei şi o goliciune frenetică pe care oamenii s-ar putea să le observe numai în liniştea nopţii. Deşi el se ascunde în spatele măştii distracţiei şi a jocurilor, îngerul Adâncului este un supraveghetor dur.

Când sunt prea ocupat ca să mai pot citi Cuvântul Tău, prea ocupat ca să mă mai rog, curentul lumii de astăzi mă poartă unde nu vreau să merg… Doamne, ajută-mă să îmi recunosc propria îndepărtare de Tine.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.