Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi S-AU ÎNCHINAT LUI DUMNEZEU, care şedea pe scaunul de domnie.
Şi au zis: „Amin! Aleluia!” Şi, din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi, care vă temeţi de El, mici şi mari!” Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească.”(Apocalipsa 19:4-6)

Închinarea din acest text se bazează pe minunata izbăvire pe care Dumnezeu o oferă poporului Său din Babilonul de la sfârşitul timpului (Apocalipsa 19:1-2). În Apocalipsa 4 şi 5, închinarea are loc ca răspuns la creaţiune şi la cruce, întocmai ca în Vechiul Testament, unde închinarea răspundea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu din Exodul. Adevărata închinare este întotdeauna o recunoaştere a lucrurilor măreţe pe care Dumnezeu le-a făcut pentru tine. Când ne amintim şi spunem ceea ce El a realizat, reaprindem în noi puterea Lui mare care ne schimbă vieţile.
Un pasaj din Vechiul Testament mai ales prezintă lucrul acesta în detaliu: 2 Cronici 20:1-23. Israeliţii sunt atacaţi şi sunt depăşiţi numeric cu 3 la 1. Armata inamică a avansat la mai puţin de 50 km de Ierusalim. Regele Iosafat proclamă un post şi merge la curţile Templului pentru a conduce rugăciunile.
Acum, dacă te-ai pune în locul lui, cu privire la ce te-ai ruga? „O Doamne, ajută-ne! Fă ceva, Te rugăm! Avem mari necazuri!” Rugăciunile devin foarte concentrate atunci când eşti pe cale să mori. Dar adevărata rugăciune a lui Iosafat nu a sunat deloc disperată. În loc să plângă şi să implore, El doar aminteşte faptele lui Dumnezeu din trecut. El îi aminteşte lui Dumnezeu de Exod şi de cum le-a promis israeliţilor pământul pentru totdeauna (2 Cronici 20:6-9). Apoi, regele îi adresează lui Dumnezeu cererea lui: „Aceste neamuri nici măcar nu ar fi existat dacă Tu nu i-ai fi cruţat în perioada Exodului!” (vezi v. 10-12). Printr-un profet, Dumnezeu îl asigură că nu trebuie să îşi facă griji cu privire la bătălie. Domnul va lupta pentru ei.
Aşa că ce face Iosafat apoi? El trimite corul Templului ca să conducă armata în bătălie (v. 22, 23). Şi inamicul este distrus. Ce a cântat corul în acea zi? Nu era „încrede-te şi supune-te”! Mai degrabă au cântat: „Daţi slavă lui Dumnezeu, căci dragostea Lui ţine în veci.” Concentrându-se asupra lui Dumnezeu, nu asupra problemei, ei puteau să repete faptele Lui măreţe.
Şi ce s-a întâmplat când au făcut lucrul acesta? Au reaprins puterea actului original în minţile lor. Puterea Exodului a devenit o prezenţă vie printre ei. Şi rezultatul a fost un alt act măreţ al lui Dumnezeu pentru a fi celebrat în viitor!
Doamne, sunt recunoscător pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine în Hristos! Doresc să experimentez puterea învierii Lui în viaţa mea astăzi!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.