Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: O SUTĂ PATRUZECI Şl PATRU DE MII, DIN TOATE SEMINŢIILE FIILOR LUI ISRAEL (Apocalipsa 7:4)

Una dintre cele mai fascinante enigme din cartea Apocalipsa este ce să facem cu numărul 144 000. Ce sau pe cine reprezintă acest grup şi ce diferenţă ar putea face acest fapt pentru aceia dintre noi care citesc acest text astăzi?

Lucrul cel mai evident în acest pasaj, poate, este că numărul derivă dintr-o multiplicare a lui de 12 ori câte 12 cu 1 000. Un 12 reprezintă cele 12 seminţii ale Israelului din Vechiul Testament; 12 000 vin din fiecare trib, ajungându-se astfel la un total de 144 000. Dar Vechiul Testament foloseşte cuvântul ebraic pentru „mie” (pronunţat eleph) în diferite moduri – nu este doar un număr. Ca număr, desigur, eleph ar reprezenta 144 de grupuri de câte o mie fiecare. Legat de asta, cuvântul poate desemna şi o unitate militară. Am numi acea unitate brigadă sau batalion. Romanii se refereau la ea ca la o cohortă. O cohortă romană avea aproximativ 1 000 de bărbaţi, 960 de soldaţi plus ofiţerii lor.

Se pare că eleph (o mie) se poate aplica şi diviziunilor administrative ale fiecărei seminţii, ceva asemănător cu judeţele sau districtele (Exodul 18:21,15). Israelul din vechime avea conducători peste zece mii (numărul bărbaţilor din fiecare seminţie care se ridica la un total de cinci cifre [Numeri 26:4-62], conducători peste o mie (asta ar fi un fel de administraţie a judeţelor) şi conducători peste sute (sate), cincizeci şi zeci (familii extinse).

Pentru că naţiunea Israel descindea la origini dintr-o singură familie (vezi Geneza 49:1-28), astfel de diviziuni administrative reprezentau şi un arbore genealogic: fiecare seminţie putea fî împărţită în subseminţii, clanuri şi familii. Eleph atunci nu ar reprezenta un număr, ci liderul unui important subgrup sau clan dintr-o seminţie. Numărul 144 000 ar reprezenta 144 de capi de familie, fiecare conducând un clan care se ridică la un număr cu patru cifre. Ce vreau să demonstrez? Oricum ai interpreta „mia”, numărul 144 000 este un mod simbolic de descriere a totalului oamenilor din Israel.

Astfel, 144 000 descrie poporul lui Dumnezeu ca un întreg. Cartea Apocalipsa extinde Israelul pentru a-i include pe aceia care îi urmează pe ucenicii Mielului în supunerea lor lui Mesia. În Noul Ierusalim (vezi Apocalipsa 21), fiecare poartă reprezintă unul dintre cele 12 triburi ale lui Israel şi fiecare temelie este pentru unul dintre cei doisprezece apostoli (vezi Matei 19:28). Aşadar, 144 000 nu este vreun grup elitist care ne exclude pe majoritatea dintre noi. Este un simbol al oricui a fost vreodată credincios Dumnezeului lui Israel, indiferent când şi unde (Apocalipsa 7:9).

Doamne, sunt aşa de recunoscător că oricine poate fi parte a totalităţii lui Israel, indiferent cine este sau de unde vine. Mă predau pentru a fi parte a poporului Tău credincios de la sfârşitul timpului.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.