Sâmbătă noaptea în Ierusalim

Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru. – Leviticul 23:32

Când am citit versetul: „După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus” (Marcu 16:1), m-am mirat că magazinele au fost deschise sâmbătă seara. Şi m-am întrebat cum era sâmbătă seara în Ierusalim sau în alt oraş ori sat din Israel.
Când aveam treisprezece ani, familia mea s-a mutat în orăşelul Goodrich din Dakota de Nord. Sâmbătă seara era cel mai important moment din săptămână. Toţi localnicii ieşeau cu mic cu mare în oraş. Fie că mergeau la cumpărături, fie că se întâlneau cu prietenii şi făceau o plimbare cu maşina pe strada principală, erau cu toţii prezenţi. Toate magazinele erau deschise, luminile erau aprinse şi oraşul forfotea.
Dar cum crezi că era sâmbătă seara în Palestina? Numărau oamenii orele şi minutele rămase până la apusul soarelui, când puteau face ce doreau, pierzând astfel odihna şi binecuvântarea Sabatului? În Vechiul Testament, profeţii au avertizat poporul cu privire la trei pericole: închinarea la idoli, păzirea Sabatului şi chestiunea dreptăţii şi a milei. Poporul a înlăturat idolii, a făcut un şir nesfârşit de reguli pentru respectarea Sabatului şi a ignorat mai departe dreptatea şi mila.
La revenirea în Ierusalim după o perioadă de absenţă, Neemia a constatat că poporul reîncepuse să profaneze Sabatul. „Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului” (Neemia 13:19). Apoi a văzut că „negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri” aşteptau încheierea Sabatului la porţi ca să poată intra în oraş şi i-a ameninţat cu arestarea (versetul 21). Dar este clar că sâmbătă noaptea era timpul cel mai bun pentru a vinde şi a cumpăra.
Mă bucur că magazinele au fost deschise pe timpul celor două Marii şi al lui Salome: uneori ne închipuim că lumea în care trăiau ele era complet diferită de lumea în care trăim noi. Dar nu este aşa – natura umană nu s-a schimbat. Şi noi avem nevoie de Mântuitorul înviat la fel de mult ca ele, dacă nu chiar mai mult!
Ardis Dick Stenbakken

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *