Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este ŞASE SUTE ŞAIZECI Şl ŞASE.
(Apocalipsa 13:18)

De-a lungul secolelor, învăţători ai profeţiilor au încercat să potrivească multe nume la numărul 666. Nero Cezar era o alegere populară în primele secole ale creştinismului. Hitler a fost cu siguranţă legat de această profeţie. Unii chiar au încercat să lege acest număr de numele Ellen Gould White, deşi aplicarea numărului 666 la o persoană necesită ca acel individ să fie „bărbat”. Printre cele mai creative sugestii a fost o asociere recentă a numărului cu Ronald Wilson Reagan, pentru că el avea câte şase litere în fiecare dintre cele trei nume ale sale. După ce a părăsit preşedinţia, s-a mutat într-o casă în Los Angeles. Evident, numerologia l-a deranjat suficient de mult, astfel încât şi-a schimbat adresa de la St. Cloud Drive 666 la 668!

De curând este favorizată afirmaţia că 666 apare pe unele coduri de produse internaţionale. Pentru că acest lucru se leagă de vânzare şi cumpărare (Apocalipsa 13:16-17), unii cred că este semnificativ. Din câte ştiu eu totuşi, nimeni nu vorbeşte încă despre imprimarea acestor coduri pe frunte sau pe mână.

Un locuitor din California a mers recent la tribunal pentru a împiedica faptul de a-i fi atribuit fiicei sale un număr de asigurare socială. Oarecum el avea impresia că numerele de asigurare socială erau asociate cu 6-6-6. Pentru că intr-un cuplu fiecare are un număr de asigurare socială din nouă cifre, împreună ei au 18, ceea ce înseamnă 6 + 6 + 6! Vezi cât de creativ devine lucrul acesta? (Desigur, numărul biblic este şase sute şaizeci şi şase, nu şase plus şase plus şase).

Dacă adaptăm regulile pentru ca numele să se potrivească (să spunem că multiplici cu şapte, adaugi patru, apoi împărţi la trei) putem în cele din urmă să facem orice număr să se potrivească cu 666. Cercetătorii Bibliei, oamenii de ştiinţă şi sindicatele, toţi au fost la un moment dat candidaţi pentru antihrist. Unii chiar au emis speculaţii cu privire la personajul din desene animate pentru copii de la TV Barney. Dacă cineva adună cifrele romane din „Cute Purple Dinosaur”, obţine un total de 666. Să sperăm că cel care a făcut asta a facut-o în glumă!

Mai serios, de-a lungul secolelor, mulţi creştini care au suferit persecuţii puternice au crezut că aveau parte de necazul cel mare dinaintea celei de a doua veniri. Nu trebuie să ne surprindă că ei se întrebau dacă Stalin, Hitler sau vreun conducător musulman nu ar fi antihristul de la sfârşit. Deşi s-ar putea să fi greşit gândind că erau ultima generaţie, ei au câştigat curaj ţinându-se de principiile cărţii Apocalipsa. Şi în calitate, dacă nu în timp, ei au gustat în parte din lupta finală cu forţele răului.

Doamne, mă rog ca speculaţiile să nu mă distragă niciodată de la provocările pe care Scriptura le prezintă pentru modul meu de vieţuire. Ajută-mă să fiu credincios realităţilor Cuvântului Tău!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.