VA ŞTERGE ORICE LACRIMĂ DIN OCHII LOR (2)

[DUMNEZEU] VA ŞTERGE ORICE LACRIMĂ DIN OCHII LOR. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, PENTRU CĂ LUCRURILE DINTÂI AU TRECUT (Apocalipsa 21:4)

Va şterge Dumnezeu lacrimile facându-ne să uităm toate greutăţile şi suferinţele acestei vieţi? Sau ne vom aminti rănile clar, dar nu ne vor mai devasta? Cât de departe „au trecut” lucrurile dintâi? Bănuiesc că ne vom mai aminti, dar durerea va fi dispărut. Amintirile istoriei noastre personale merită să fie reţinute – ele sunt parte a cine suntem şi a ce am devenit. Când memoria şi-a pierdut puterea de a răni, încă îşi menţine capacitatea de a dezvolta profunzimea caracterului.

Celor răniţi adânc de viaţă li se poate părea greu de imaginat că timpul poate priva evenimentele dureroase de puterea lor de a provoca lacrimi. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu se poate întâmpla. Şi uneori procesul nu durează mult.

Fiica mea cea mică şi cu mine ne-am dat jos din pat ameţiţi la 1:30 dimineaţa. De curând botezată în Marea Roşie, ea hotărâse să urce pe Muntele Sinai într-o noapte. Am pornit alături de alte câteva persoane la 2:00 a.m., urmaţi de oameni pe cămile care erau siguri că nu vom reuşi să ajungem în vârf fără ajutor. „Cămile, cămile bune, foarte frumoase”, murmurau ei către fiecare dintre noi la fiecare cinci minute.

întunericul era adânc, întrerupt doar de către lanterne. Pe când ne înfigeam tălpile pantofilor noştri sport în solul roşu neomogen al muntelui, din când în când stele căzătoare coborau pe lângă noi. Muntele de 2 200 m devenea din ce în ce mai abrupt pe măsură ce cărarea se apropia de marele zid care indica ultima treime a călătoriei. Cei cu cămile continuau să ne urmeze, siguri că unii dintre noi vor renunţa din cauza unui blocaj muscular. Şi unii au făcut-o. Dar fiica mea a înaintat hotărâtă.

Cea mai abruptă parte a urcuşului este legendara scară până în vârf- 750 de scări săpate aproape vertical în piatra roşie. Opririle pentru odihnă deveneau din ce în ce mai frecvente pe măsură ce trupurile implorau milă. Dar am reuşit! Fără cămile!

Până la mijlocul dimineţii, fiica mea şi cu mine ne-am întors la hotel. S-a aruncat cu faţa în jos pe patul ei şi a stat nemişcată un timp. Apoi capul ei s-a ridicat şi a spus: „Aminteşte-mi să nu mai fac niciodată în viaţa mea ceva asemănător!” Capul ei s-a prăbuşit cu faţa în jos în perna ei şi nu am mai auzit de ea vreme de câteva ore.

Câteva zile mai târziu, în Germania, fata cu ochi strălucitori s-a uitat nerăbdătoare la mine şi fără avertisment mi-a spus: „Tată, putem să ne căţărăm din nou pe Muntele Sinai?” M-a luat prin surprindere, dar nu ar fi trebuit. Amintirea era proaspătă, dar durerea dispăruse. Ai putea spune că „lucrurile dintâi” au trecut, totuşi în alt sens nu trecuseră.

 

Doamne, dă-mi răbdare să trec prin ziua de astăzi, ştiind că sunt mai aproape cu un pas de noul pământ pe care îl ai în plan pentru noi!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *