De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! VAI DE VOI, PĂMÂNT Şl MARE, căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme! Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început SĂ URMĂREASCĂ PE FEMEIA care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei, unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.
(Apocalipsa 12:12-14)

De obicei, comentatorii înţeleg acest pasaj ca reprezentând experienţa bisericii pe parcursul lungilor ani dintre vremea lui Isus şi finalul timpului. Lucrurile prin care biserica va trece nu se vor asemăna cu un picnic. Multă persecuţie îi va lovi pe cei care poartă numele lui Isus. O asemenea suferinţă se află în contrast surprinzător cu afirmaţiile de biruinţă şi de putere făcute în Apocalipsa 5. Modul în care se raportează suferinţa creştină la biruinţă a fost dintotdeauna o provocare.

Nimeni nu a observat fumul care se strecura pe geamul camionului închiriat când Timothy McVeigh a pornit către Clădirea Federală „Alfred P. Murrah”, în acea dimineaţă cenuşie. McVeigh aprinsese două fitiluri la bomba de 7 000 de livre de fertilizator din camion şi apoi a parcat lângă centrul de îngrijire de zi al clădirii. Explozia a distrus partea din faţă a clădirii, lăsând la vedere o zonă deschisă, plină de cabluri şi fum. Numărul morţilor s-a ridicat la 168, inclusiv 19 copii. Cel puţin 6 supravieţuitori şi unii dintre cei care i-au pierdut pe cei iubiţi s-au sinucis de atunci. Când McVeigh a fost executat, în 2001, el a murit convins că a pedepsit guvernul SUA pentru asediul din 1993 asupra Ramurii Davidiene, lângă Waco, Texas.

Pentru America, bombardarea a fost o introducere la terorismul în masă. Inamicul nu mai erau plutoane echipate, ci extremişti singulari în mijlocul nostru. Ei nu puteau fi uşor descoperiţi sau înţeleşi. Dar tot Oklahoma City a scris şi cartea despre recuperare. Supravieţuitorii au devenit tovarăşi indispensabili pentru familiile victimelor de la 11 septembrie. Şi memoriul tragediei arată că oraşele traumatizate se pot uni pentru a protesta împotriva răului inimaginabil.

Deşi acest lucru poate aduce puţină alinare celor care se află în durerile pierderii sau celor care suferă, nimic nu se pierde în final cu Dumnezeu. În infinita Lui înţelepciune, chiar şi cea mai mare dintre tragedii poate pune bazele pentru vindecare şi recuperare. În timp ce oamenii răniţi adeseori îi rănesc pe alţii sau pe ei înşişi, multe victime ale tragediei găsesc resurse în Dumnezeu pentru a deveni persoane care vindecă în loc de persoane care rănesc.

Doamne, ajută-mă astăzi să pun deoparte amărăciunea şi răzbunarea ca răspunsuri la lucrurile şi la oamenii care mă rănesc! Ajută-mă să devin o sursă de vindecare, şi nu una de durere!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.