CÂNTAU O CÂNTARE NOUĂ înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
(Apocalipsa 14:3)

Nu voi uita niciodată un vis pe care l-am avut pe când eram doar un adolescent.

Eram la casa părinţilor mei, aproape de New York City. Trebuie să fi fost un somn cu adevărat adânc, pentru că, atunci când am început să visez, eram total inconştient cu privire la realitate şi complet cufundat în vis. În vis mă găseam în Noul Ierusalim. Privind în jur, am văzut străzile de aur pline de oameni fericiţi şi o aură de slavă strălucind asupra tuturor celor din jur. Pe măsură ce conştientizam că eram de fapt acolo, că lupta se sfârşise şi că mântuirea mea era asigurată, prima emoţie pe care am simţit-o a fost un sentiment de totală nevrednicie: „Nu pot să cred că Dumnezeu, dintre toţi oamenii, m-a acceptat pe mine! Nevrednic, aşa cum sunt!” Un sentiment de uimire că acest lucru mi s-ar putea întâmpla cu adevărat m-a inundat.

Apoi o emoţie mai puternică a înlocuit sentimentul de nevrednicie. Un sentiment copleşitor de bucurie şi recunoştinţă m-a umplut. Vrând să strig şi să cânt laude lui Dumnezeu, simţeam de parcă am explodat de recunoştinţă. Nu-mi puteam imagina că aş putea face altceva întreaga veşnicie! Voiam doar să îmi rostesc lauda faţă de Isus, care a făcut toate aceste lucruri posibile. Isus, ce nume minunat! Ce persoană minunată. Şi am lăudat gloria şi slava harului Său până ce m-am trezit! Acum învăţ să îl laud în avans pentru ceruri – pentru ceea ce deja a făcut pentru mine.

Conceptul de „cântare nouă” nu începe în cartea Apocalipsa. Este o temă comună în psalmi. Dar lucrul interesant este că oriunde apare conceptul de cântare nouă, este întotdeauna un răspuns la marea mântuire a lui Dumnezeu. Psalmii 40:3 declară: „Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.” Dar în versetele 1 şi 2 ni se spune ce anume a inspirat această cântare nouă: „îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.” Asta a insuflat această cântare nouă. În Psalmii 98:1-2 se spune: „Cântaţi Domnului o cântare nouă.” De ce? „Căci El a făcut minuni… Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.” Psalmistul cântă o cântare nouă datorită lucrurilor minunate pe care Domnul le-a făcut.

Psalmii adeseori repetă acest tipar. Oricând apare, acest concept al cântării noi este motivat de către acţiunile măreţe ale lui Dumnezeu. Când vom ajunge în Noul Ierusalim, mântuirea lui Dumnezeu va fi cea care va inspira o cântare nouă. Şi vom cânta acea cântare cu putere, pentru că vom realiza că am fost mântuiţi. 

Fie ca lucrările Tale pentru mine să inspire primele note ale „noii mele cântări”!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.