Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor. – Isaia 61:11

Uneori Dumnezeu ne oferă zile suplimentare de tihnă. Aşa a fost ziua de ieri pentru mine. De dimineaţă, le-am oferit ajutor ospătăriţelor la servirea mesei într-o cantină locală. De acolo am plecat la biserică şi am ajutat la prezentarea studiului biblic într-o grupă de copii. M-am simţit binecuvântată. M-am gândit atunci că, de vreme ce Domnul Se ocupă de slujire, participarea noastră la slujirea Sa faţă de alţii ne aduce o binecuvântare specială. El trebuie să fie motivaţia noastră.
Mai târziu, când am ajuns acasă, am petrecut aproape tot restul zilei afară. Este foarte plăcut să stai în natură. Îţi aduce atâta linişte sufletească! Nu mă mai satur să studiez plantele! Trec dintr-o grădină în alta şi le admir. Ele sunt în permanentă schimbare, cresc şi aduc rod. Am observat câteva păstăi gata de cules şi câteva roşii mici şi galbene prinzând formă.
Mi-am luat timp şi pentru animalele mele de companie. Le place foarte mult să fie mângâiate şi să li se vorbească pe ton blând. Vor să le ating şi să-mi fie în preajmă. Şi mie îmi place să le am în preajmă. Am găsit pe veranda din faţa casei două pene frumoase de păun, ca un cadou din partea lui Dumnezeu. Fiica Mea, acestea sunt pentru tine, parcă L-am auzit spunând. Am examinat cu atenţie culoarea şi textura penelor şi le-am admirat: erau o adevărată capodoperă. Am găsit un vas de metal lăsat afară şi am pus penele în el. Am aşezat vasul strategic pe pervazul ferestrei ca toţi să le vadă.
În timp ce stăteam în balansoar cu Peaches, câinele nostru, la picioare, am observat două pitulici căutând în şopronul din spate locuri bune pentru cuiburi. Ultimul lor cuib fusese distrus de una dintre pisicile noastre. Am mutat o colivie mai sus, pe căpriorii şopronului, şi am aşteptat ca pitulicile s-o descopere. M-am temut că n-o să se mai întoarcă după pierderea suferită (şi le dădeam dreptate), dar iată-le că se întorseseră: ciripeau voioase şi zburau dintr-un loc în altul. Ba chiar s-au întors la cutia de carton unde îşi avuseseră cuibul înainte. Sunt fericite şi fericită sunt şi eu.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru privilegiul de a fi înconjurată de lucrările mâinilor tale, atât de liniştite şi lipsite de stres.
Ai şi tu o „grădină”, un loc liniştit unde te poţi retrage când viaţa devine stresantă? Unde poţi găsi un asemenea loc în care să te simţi mai aproape de Dumnezeu?
Rosemarie Clardy

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.