Fără viză

Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscute printre popoare isprăvile Lui! Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui! Psalmii 105:1,2

Din Orientul îndepărtat, Europa este considerată la capătul Pământului. Dar dintotdeauna mi-am dorit să merg în Europa. În 2011, visul meu a devenit realitate. Organizaţia centrală a bisericii mele ne-a pus la dispoziţie un tur al locurilor importante pentru Reforma protestantă. Eu şi soţul meu am furnizat documentele necesare obţinerii vizei şi în două săptămâni am primit paşapoartele cu viza pe ele.

În Roma, am stat în Colosseum şi m-am întrebat dacă aş fi putut fi suficient de puternică să îmi apăr credinţa aşa cum şi-au apărat-o creştinii. Am vizitat şi valea valdenzilor, bazilici, catedrale şi închisori în care a fost Pavel. Din Italia, am trecut în Elveţia, Germania şi Franţa.

Cu o seară înainte de plecarea din Franţa, am încercat să îmi pun laolaltă toate documentele de călătorie. Nu îmi găseam viza de India, deşi aveam permisul de rezidenţă şi alte documente. Soţul meu este din India, dar eu sunt din Filipine.

Ne-am dus la culcare şi ne-am trezit devreme ca să ajungem la aeroport. Ne-am înregistrat fără niciun incident. Apoi mi-am adus aminte că nu mi-am găsit viza, aşa că ne-am verificat din nou actele, dar viza, nicăieri. Ne-am cerut înapoi bagajele să căutăm documentul. Degeaba.

Ne-am îmbarcat într-un avion cu destinaţia Bangalore. Am discutat cu soţul meu ce-o să facem dacă nu mi se permite accesul în India. M-am rugat tot drumul de la Paris la Bangalore ori de câte ori îmi aduceam aminte de necazul meu. Mi-am amintit ce ne-a povestit pastorul Mephosa, în timpul turului, despre cum Dumnezeu l-a ajutat să treacă de o inspecţie fără să aibă documentele adecvate şi m-am rugat Domnului să facă acelaşi lucru cu mine. Am zis: „Doamne, Te rog, pune cuvintele potrivite în gurile noastre şi în mintea poliţistului de frontieră pune înţelegerea de care avem nevoie.”

La biroul de imigraţie din Bangalore, am predat permisul de rezidenţă, care conţinea seria şi numărul vizei. Poliţistul l-a citit, mi-a ştampilat paşaportul şi ne-a făcut semn să trecem. Inima mi s-a umplut cu atâta recunoştinţă faţă de Dumnezeul meu din cer, încât voiam să sar şi să strig de fericire! A fost cea mai rapidă trecere a mea de biroul de imigrări. Slavă Domnului – bunătatea Lui ţine în veci!

Rosenita Christo

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *