TREI ÎNGERI CARE AU SĂ MAI SUNE

M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „VAI, VAI, VAI DE LOCUITORII PĂMÂNTULUI DIN PRICINA CELORLALTE SUNETE DE TRÂMBIŢĂ ALE CELOR TREI ÎNGERI CARE AU SĂ MAI SUNE.” (Apocalipsa 8:13)

Cartea Apocalipsa determină rolul trâmbiţelor mai clar decât realizează majoritatea oamenilor. Cheia pentru a le înţelege este Apocalipsa 6:9-11. Aici, „sufletele de sub altar” strigă: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (v. 10). „Locuitorii pământului” sunt cei care i-au persecutat şi i-au martirizat pe oamenii credincioşi ai lui Dumnezeu. Aceşti „locuitori” apar iarăşi în Apocalipsa 8:13. Cele trei vaiete ale trâmbiţelor a cincea, a şasea şi a şaptea cad asupra „locuitorilor pământului”. Cele şapte trâmbiţe, prin urmare, sunt judecăţile aduse asupra acelora care i-au martirizat şi i-au persecutat pe oamenii credincioşi ai lui Dumnezeu.

Apocalipsa 8:2-6 ne spune că trâmbiţele sună ca răspuns la rugăciunile sfinţilor, care se ridică precum tămâia de la altar (v. 3,4). Ce sunt acele rugăciuni? Sunt sfinţii martirizaţi (6:9-11), cerând dreptate. Când acele rugăciuni ajung la cer amestecate cu tămâia, judecăţile sunt aruncate pe pământ (8:5-6). Cele şapte trâmbiţe, prin urmare, poartă un puternic mesaj pentru cei abuzaţi, neglijaţi şi ucişi din cauza credinţei lor. Trâmbiţele îi asigură că Dumnezeu îi confruntă activ pe cei care i-au asuprit. Şi acele judecăţi încep deja din viaţa aceasta.

Un prieten de-al meu era profesor la şcoala medicală. Un membru al conducerii bisericii a stăruit ca el să îşi lase slujba, plătind un mare preţ profesional şi financiar, şi să lucreze pentru biserică, trăind într-un mic apartament deţinut de biserică. Din dragoste pentru Isus, a acceptat fără ezitare. El s-a avântat cu bucurie în lucrarea bisericii.

Dar într-o zi prietenul meu a avut o diferenţă de opinie cu membrul din conducerea bisericii. Cel din urmă a simţit că prietenul meu i-a jignit demnitatea şi i-a contestat autoritatea. Fără a-1 avertiza, a aranjat ca prietenul meu să fie concediat. Uluit, prietenul meu şi-a eliberat năucit biroul şi masa de lucru. Fusese un om bogat şi influent în ţara lui, iar acum nu mai avea nicio slujbă şi nicio sursă de venit.

Descurajat, s-a întors acasă doar ca să afle că yalele de la apartamentul bisericii fuseseră schimbate şi toate lucrurile lui erau aruncate afară pe trotuar de vânzare pentru orice trecător. Soţia lui le descoperise acolo şi stătea pe o canapea plângând necontrolat în hohote. Deşi răzbunarea ar fi gândul care s-ar naşte în mintea majorităţii oamenilor, prietenul meu a decis să lase asta în seama lui Dumnezeu. Trâmbiţele ne asigură că Dumnezeu notează nedreptăţile din lumea noastră şi le va îndrepta când va decide El.

Doamne, îţi mulţumesc pentru asigurarea că tot ceea ce mi se întâmplă contează pentru Tine.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *